GENERALITĂȚI
Dermatoscopia, cunoscută și sub numele de dermoscopie sau microscopie prin epiluminiscență, este o metodă modernă, noninvazivă și cu rezultate rapide, folosită pentru examinarea pielii în cadrul unui consult dermatologic. Pentru acest tip de investigație, medicul dermatolog folosește un instrument numit dermatoscop, care mărește imaginea leziunii, permițând atât vizualizarea structurilor superficiale, cât și a celor profunde. Dermatoscopia este recomandată ca și examinare de rutină pentru pacienții cu nevi melanocitari. Cu ajutorul acestei examinări putem identifica modificări de structură ale nevilor și putem urmări evoluția lor. Trebuie menționat că dermatoscopia este o analiză extrem de importantă în depistarea cancerului de piele, iar spre deosebire de examinarea leziunilor cu ochiul liber, dermatoscopia este cu până la 80% mai precisă. Având în vedere incidența tot mai crescută a cancerului de piele, dermatoscopia devine o procedură de testare din ce în ce mai utilizată.
CÂND TREBUIE SĂ FACI O DERMATOSCOPIE?
Din cauză că numărul de cazuri de cancer de piele, și mai ales de melanom, este în creștere, este indicat sa mergeți la un dermatolog pentru efectuarea unui control dermatoscopic o dată pe an. De asemenea, mergeți la control ori de câte ori observați că o aluniță și-a modificat forma, culoarea și dimensiunea, prezintă simptome (durere, prurit) sau când alunița a fost traumatizată. Dermatoscopia este obligatorie dacă apar modificări la nivelul alunițelor deja existente, pentru că orice minimă modificare ar trebui sa trimită pacientul la medicul dermatolog, care va realiza o dermatoscopie pentru a verifica dacă este vorba sau nu de cancer de piele.
Persoanele care frecventează solarul și sunt adeptele bronzului, artificial sau natural, ar trebui să-și facă constant o asemenea analiză. Riscul de cancer de piele crește pe măsură ce ne expunem la radiațiile solare. Persoanele cu multipli nevi sau cu un istoric familial de cancere cutanate, ar trebui să facă în mod regulat dermatoscopii, pentru a se asigura că totul este în regulă. Se consideră că cel mai important rol al dermatoscopiei este acela de a identifica și monitoriza leziunile suspecte de melanom pentru a ne permite excizia lor cat mai precoce.
CUM SE DESFĂȘOARĂ CONSULTAȚIA?
În cadrul consultului, medicul dermatolog va folosi dermatoscopul pentru a examina pielea pacientului în cele mai mici detalii, pe zonele care prezintă riscuri. Pentru examenul dermatoscopic nu este necesară o pregătire specială. Pe piele se poate aplica un gel în timpul consultației, pentru a crește calitatea imaginilor. Procedura nu este dureroasă și nici invazivă.
Dermatoscopul este format dintr-o lentilă de mărire și o sursă de lumină pentru o vizibilitate sporită a structurilor pielii. Există diferite tipuri de dermatoscoape. Principalele categorii sunt:
- Dermatoscoape analogice – Dermatoscopia analogică mai este numită microscopie prin epiluminiscență (ELM). Atunci când se utilizează un dermatoscop analogic, dermatologii vor folosi lentilele pentru a observa în detaliu leziunile cutanate.
- Dermatoscoape digitale – Dermatoscopia computerizată permite realizarea unui “body mapping”, adică a unei hărți complete a alunițelor de pe întregul corp. În cazul microscopiei digitale prin epiluminescență (DELM) sau a videodermoscopiei, pe de altă parte, dermatologii vor folosi un dermatoscop digital care conține și o cameră integrată. Dermatologul va examina ecranul camerei digitale pentru a observa leziunile.
BENEFICIILE DERMATOSCOPIEI
- Ajută la prevenirea apariției cancerului de piele
- Ajută la diagnosticarea corectă și rapidă a unei leziuni cutanate
- Ajută la detectarea în stadii incipiente a cancerului de piele
- Amână efectuarea biopsiei până când aceasta este cu adevărat necesară
- Ajută la identificarea marginilor unei tumori
PREVENȚIA CANCERULUI DE PIELE
- evitarea expunerii la soare între orele 10 dimineața și 4 după amiaza, care sunt orele de vârf în care soarele are cea mai mare putere;
- aplicarea unor creme cu protecție solară – cel puțin SPF 15. Reaplicați protecția solară la fiecare două ore sau mai frecvent dacă înotați sau transpirați;
- purtarea accesoriilor de protecție. O soluție utilă sunt pălăriile cu boruri largi și hainele care vă acoperă brațele și picioarele – ecranul solar nu blochează toate razele UV care provoacă cancerul de piele;
- evitarea solarului. Solarul operează cu lumină UV, ceea ce deteriorează pielea și poate duce la apariția cancerului;
- efectuarea unui consult dermatoscopic anual.